Adresarea președintelui Societății de Chimie din Republica Moldova către conducerea țării privind Capitolul 27 – Mediu și Schimbări Climatice
Către:
Doamna Maia Sandu, Președintele Republicii Moldova
Domnul Igor Grosu, Președintele Parlamentului Republicii Moldova
Domnul Alexandru Muntean, Prim-ministrul Republicii Moldova
Stimată doamnă Președinte,
Stimate domnule Președinte al Parlamentului,
Stimate domnule Prim-ministru,
Astăzi am avut o întrevedere foarte bună cu Secretarul General al Ministerului Mediului, dl Petru Tătaru, la invitația acestuia, în cadrul căreia am discutat în detaliu problemele de mediu cu care se confruntă Republica Moldova, precum și concluziile și recomandările din Raportul de Țară al Comisiei Europene pentru Capitolul 27 – Mediu și Schimbări Climatice.
Am subliniat că Republica Moldova se află într-un moment decisiv al procesului de aderare la Uniunea Europeană. În acest context, am purtat discuții și cu dr. Tatiana Țugui, expert recunoscut la nivel internațional, cu o pregătire excepțională, experiență remarcabilă în proiecte europene, limba engleză impecabilă și relații solide cu mediul științific și instituțional european. Consider că expertiza sa reprezintă un avantaj esențial pentru alinierea Republicii Moldova la acquis-ul comunitar în domeniul mediului.
În spațiul public se discută zilnic despre justiție, economie, securitate energetică, reforme. Toate sunt extrem de importante.
Totuși, există un capitol al acquis-ului comunitar cu o pondere specială, care va determina în mod decisiv evoluția procesului de aderare:
Capitolul 27 – Mediu și Schimbări Climatice
Acest capitol este unul dintre cele mai complexe, incluzând peste 200 de directive obligatorii și standarde stricte, cu impact direct asupra sănătății populației, competitivității economiei, agriculturii, industriei, gestionării deșeurilor și calității vieții fiecărui cetățean.
Fără progres real, cuantificabil și continuu în acest capitol, Republica Moldova nu poate avansa în procesul de integrare europeană.
Nicio țară nu a putut închide negocierile înainte de a demonstra:
- capacitate instituțională consolidată,
- legislație pe deplin armonizată,
- sisteme de monitorizare funcționale,
- implementare eficientă și verificabilă a standardelor europene.
Direcțiile prioritare identificate în cadrul discuției cu Ministerul Mediului:
- Consolidarea instituțională a Ministerului Mediului și a Agenției de Mediu – suplinire de personal, digitalizare, instruire, creșterea competențelor de implementare.
- Accelerarea armonizării legislative cu directivele UE privind aerul, apa, Natura 2000, deșeurile, poluarea industrială, substanțele chimice și zgomotul.
- Crearea unui Centru național de expertiză pentru Capitolul 27, un think tank independent, după modelul țărilor baltice, Poloniei și Sloveniei, responsabil de monitorizare, analiză și raportare periodică către Guvern și Comisia Europeană.
- Modernizarea urgentă a sistemului național de monitorizare – rețele și laboratoare acreditate, sisteme digitale PRTR și MRV-A.
- Stabilirea unui calendar strict de implementare, cu responsabilități clare și indicatori măsurabili.
În cadrul discuțiilor am transmis dlui Tătaru întreaga mea disponibilitate profesională și științifică pentru sprijinirea implementării acestor obiective, în baza experienței acumulate inclusiv în perioada mandatului meu de Ministru al Ecologiei (2001–2004) și Președinte al Academiei de Științe a Moldovei (2004–2018).
În încheiere, reiterez un mesaj esențial:
Transformarea profundă a sectorului de mediu este o condiție indispensabilă pentru finalizarea negocierilor de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.
Capitolul 27 nu este doar un angajament european — este o necesitate strategică pentru sănătatea populației, dezvoltarea economică și viitorul durabil al țării.
Cu deosebit respect,
Acad. Prof. Gheorghe Duca, Președintele Societății de Chimie din Republica Moldova
Comentarii
Trimiteți un comentariu